Fond de ten: Vreau să aflu ce subton am!

Cum arată nuanța ideală de fond de ten: ”your skin but better”

Fondul de ten corectează aspectul general al tenului pe mai multe nivele. De la textura tenului (porii dilatați), la aspectul sănătos (hidratare sau matifiere) și până la corecția de culoare, rezultatul în urma aplicării fondului de ten se dorește a fi unul cât mai aproape de realitate. Asta înseamnă că și nuanța unui fond de ten va trebui să se potrivească cu gâtul, pieptul și restul corpului. Nuanța ideală de fond de ten depinde de: subtonul pielii și tonul pielii (cât de deschis sau închis este). Cel din urmă este relativ ușor de determinat, dar subtonul necesită câteva investigații mai detaliate.

Despre subtonul pielii

Subtonul reprezintă tenta de pigment prezentă la nivelul pielii și care influențează nuanța pielii unei persoane. Pentru că nuanțele tenului sunt incredibil de variate de la persoană la persoană putem lua în considerare faptul că ele sunt o combinație de culori (alb, negru, galben, rosu, albastru, verde, roz etc.), de fiecare dată cu un procentaj diferit. Fondul de ten trebuie să fie în concordanță cu această teorie.

Portretul înfățișează pielea foarte aproape de realitate
Modul în care percepem culoarea poate fi asociat cu procesul de creare a unui portret pictat. Pictorul va amesteca o multitudine de culori, în cantități diferite, până va ajunge la o nuanță credibilă de piele.
sursă: Jules-Cyrille Cavé – Fată cu buchet de margarete

De exemplu cineva poate avea un procentaj ridicat de galben sau roz în ten (să zicem 40%) astfel încât este foarte vizibil. Altcineva poate avea aceste culori dispuse în procentaje similare, deci nici o culoare nu va fi foarte vizibilă. Putem observa că unele persoane au tenul mai gălbui, roziu, sau o combinație dintre cele două. Așadar și fondul de ten trebuie să corespundă cât mai bine acestor procentaje de culoare.

Le putem împărți în 3 categorii: rece, cald, neutru. Subtonul nu se referă la cât de închis sau deschis este tenul: toate persoanele, de la cea mai deschisă nuanță a tenului până la cea mai închisă, pot avea fie subton cald, rece sau neutru.

Diferențele dintre cele 3 subtonuri

Subtonul rece, de la deschis la închis
Subtonul rece este caracterizat prin aspectul general roz al pielii. ”Rece” pentru că rozul este o nuanță rece pe cercul cromatic (împreună cu verde, albastru, violet). Pot apărea de asemenea tente albăstrui sau roșiatice. 
Subtonul cald, de la închis la deschis
Subtonul cald este caracterizat prin aspectul general galben al pielii. ”Cald” pentru că galbenul este o nuanță caldă pe cercul cromatic (împreună cu roșu, oranj).
Subtonul neutru, de la deschis la închis
Subtonul neutru este caracterizat prin lipsa unei tente de culoare foarte bine determinate. ”Neutru” pentru că nuanțele reci și cele calde combinate se anulează, în mare parte lăsând în urmă o tentă ușor gri. 

Subtonul pielii în relație cu fondul de ten

Analizează-ți tenul în oglindă pentru a stabili subtonul.
Înainte de a apela la aceste metode de stabilire a subtonului, este foarte important să determinăm care sunt zonele neuniforme ale pielii. 

Trebuie să nu purtați deja machiaj, să aveți fața curată (dar nu imediat după spălare pentru că poate fi roșie). Să vă uitați în oglindă, la fereastră (pentru a beneficia de lumină naturală) purtând ceva care lasă umerii la vedere. Scopul este de a determina zonele cu pete de culoare mai închise, mai roșii, mai deschise etc. de pe față și corp. Acestea sunt complet firești și trebuie luate în considerare pentru ca nuanța ideală de fond de ten să reușească să uniformizeze totul. 

1. În legătură cu soarele…

Ne putem da seama de subton după cum reacționează tenul la soare.
Dacă, cu dezamăgire, te întorci de la plajă cu pielea mai degrabă roșie decât bronzată atunci cu adevărat subtonul ți-a sabotat planurile. Sau, dacă ai ieșit vara afară de vreo doua ori și deja ai tan-lines în urma tricoului…tot subtonul e complice! 

Persoanele cu subton rece se înroșesc la soare, acesta contribuind la evidențierea pigmentului roz/roșiatic deja prezent în piele. Optează pentru un fond de ten cu tente rozii.

Persoanele cu subton cald se bronzează și tonurile gălbui se transformă în oranj/maroniu. Optează pentru un fond de ten cu tente gălbui.

Cei cu subton neutru (luând în considerare și teoria că subtonurile depind de procentajul de culoare prezentă) se vor afla undeva la mijloc: mai puțin roșii decât cei cu subton rece dar nu la fel de bronzați ca cei cu subton cald. Optează pentru un fond de ten cu tente neutre.

2. Determinarea subtonului după încheietură

Ne putem da seama de subton după venele de la încheietură
Uită-te la venele de la încheietură în lumină naturală și observă ce culoare au. Pielea este subțire în zona încheieturii deci și culoarea se poate vedea mai ușor. 
Dacă sunt albăstrui/indigo atunci subtonul tău este rece. Dacă sunt verzui înseamnă ca subtonul tău este cald. Dacă variază culorile (de exemplu una este verzuie, alta este albăstruie/indigo) atunci subtonul tău este neutru. Ca și în cazul stabilirii nuanței unui fond de ten, poți compara culoarea venelor cu alte persoane pentru a stabili dacă sunt verzi sau albastre.

3. Argint sau aur?

Încearcă bijuterii în oglindă în lumină naturală. Poartă câteva argintii, apoi schimbă-le cu câteva aurii. Dacă îți este greu să observi care te avantajează mai bine, fă câteva poze și uită-te la ele side by side.

Persoanelor cu subton rece li se potrivesc accesoriile argintii (o culoare rece).

Celor cu subton cald li se potrivesc accesoriile aurii (o culoare caldă).

Persoanelor cu subton neutru li se potrivesc ambele variante, sau niciuna, o altă variantă pentru ele fiind bijuterii în culori mai subtile, nu atât de extreme ca auriul și argintiul (de exemplu rose-gold).

4. Blush Trick 

Aplică două nuanțe diferite de blush pe pielea nemachiată (poți estompa și două rujuri). O nuanță caldă de oranj pe un obraz și o nuanță rece de roz pe celălalt. Închide ochii și uită-te deodată în oglindă. Ce culoare a ieșit în evidență prima oară? Totul se bazează pe contrast

Dacă cel ce a ieșit primul în evidență este blush-ul oranj atunci subtonul tău este unul rece.

Dacă cel ce a ieșit primul în evidență este cel roz atunci subtonul tău este unul cald.

Dacă ți se pare că ambele sunt prea puternice, sau dacă nu te deranjează nici una din nuanțe subtonul tău este neutru

Explicația este că blush-ul oranj este în armonie cu subtonul cald al tenului, așadar cel roz pare nepotrivit. La fel, blush-ul roz este în armonie cu subtonul rece al tenului, iar cel oranj nepotrivit. Pentru subtonul neutru care ar prezenta tente gri ar fi potrivită o combinație între cele două culori, un blush piersică.

Fondul de ten și testarea lui în magazin

Odată ce cunoaștem subtonul pielii, alegerea nuanței potrivite de fond de ten va fi mult mai ușoară. Vă încurajăm să discutați cu beauty-adviser-ul din magazinele de make-up pentru a ajunge la o soluție perfectă.  

Fondurile de ten alese trebuie încercate pe pielea curată, nemachiată. Trebuie aplicate pe maxilar, în apropierea urechii, în jos pe gât. 

Cantitatea de fond de ten aplicată trebuie să fie similară cu ce folosește persoana de obicei, nici mai mult, nici mai puțin. Lumina joacă un rol important. Puteți face două poze separate, una în lumina artificială din magazin, alta în lumina naturală pentru a vedea dacă nuanța e în regulă. 

Fondul de ten poate oxida, așa că este indicat să purtați swatch-urile pentru o perioadă de timp. Bineînțeles trebuie să comparați mai multe nuanțe între ele pentru a ajunge la rezultatul optim. 

Dacă vrei să afli mai multe despre rezistența fondului de ten citește și Tips & Tricks pentru un machiaj #MaskProof

Fondul de ten și ajustarea nuanței sale

Având în vedere faptul ca nuanța tenului se schimbă pe parcursul anului, sau că poate aveți un fond de ten care nu e potrivit ca și culoare, putem apela la mici trucuri de ajustare a fondului de ten

Putem apela la concealer sau corector pentru a schimba tonalitatea. La fel ne putem folosi de pudră, bronzer, nuanțe de conturare sau chiar blush

De exemplu putem ajusta un fond de ten prea rece (mai roz) prin amestecarea lui cu unul cald (mai galben) pentru a ajunge la neutru. La fel, putem deschide sau închide nuanța amestecând un fond de ten mai deschis/închis cu cel preferat. 

În concluzie

Sperăm ca în urma sfaturilor noastre, următoarea achiziție a unui fond de ten să fie un eveniment mai puțin derutant. Dacă aveți nevoie de sfaturi în plus în legătură cu acest subiect, nu ezitați să apelați la profesioniștii noștrii în materie de beauty pe rețelele de social media! 

Instagram: @makeupshopromania

Facebook: MakeupShopRomania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.